2010. március 21., vasárnap

AMINTIRI...3

Desi bunica era deja rece,eu tot mai stateam langa ea,0 sarutam ,o imploram:- Hai bunico,scoala te.Sa mergem acasa,fiindca mami ma asteapta si daca nu ajungem la timp,iar ma bate tati cu cureaua.Degiaba o rugam,bunica nu s-a mai sculat,oamenii din jur,au incercat sa ma linisteasca,dar eu plangeam din ce in ce mai tare si o jeleam pe bunica.
Vara aceea,desi a fost atat de frumoasa,pentru mine a fost atat de trista,chiar si acum parca simt un gol in sufletul meu,desi au trecut atatia ani de atunci.Dupa moartea bunicii,tata cu mama au ajuns la concluzia,ca din banii ce au primit din vanzarea casei bunicii,care se afla in satul vecin,sa cumparam pamant.Casa bunicii,era foarte frumoasa,era in satul vecin la marginea padurii.Ori de cate ori ma lua bunica cu ea ,sa o vizitam casa imi spunea:
-Tibi,acum mergem de pe fata pamantului.Era de fapt,foarte adevarat fiindca casa bunicii se afla pe o intindere de teerenuri nisipoase.Eram trei frati,si noi eram mai mult saraci decat bogati,totusi de pe atunci aveam o palma de pamant,care era numai a noastra.De pe vremea aceea,parintii mi-au insuflat dragostea pentru pamant,care a pus pecetea chiar pe viitorul meu.
Deaci la o reuniune familiara,care a urmat dupa ingroparea bunicii,tati a afirmat
-Cine cumpara,are.
Si in felul acesta,toti banii pe care au primit,pe casa bunicii,au investit-o in pamant.

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése