Timpul trecea incet,dar eu nu m-am bucurat din plin,de placerea unei copilarii fara griji,ca un cer albastru fara nori,si nu am fost coplesit de dragostea bunicilor,cum sunt copilasii de astazi.Soarta m-a frustrat,sa am parte de bunici,dinspre tata n-am reusit sa cunosc pe nici unul,fiindca chiar tata de mic copil a ramas orfan de ambii parinti.Dinspre mama,viata mi-a daruit doar o bunica,bunicul a murit cand mama avea doar trei anisori,dupa o revarsare patimasa a Tisei.
Bunica ma iubea foarte mult,cu o dragoste patimasa,cum nu mai exista alta pe intinsul pamantului.La randul meu tineam la bunica,ca la Luna de pe cer,eram mereu impreuna eram de nedespartiti.Aveam doar patru anisori,dar imi placeau excursiile la nebunie,aceasta mi-a ramas o pasiune pentru toata viata.Inainte de a implini varsta de patru ani,intr-o frumoasa zi de iulie,bunica m-a luat la plimbare,si ne-am dus pe jos in satul vecin.In timpul cand ne intoarceam acasa,si am cotit Valea Erului,la un moment dat bunica a cazut la pamant,nu eram departe de sat si eu cu mintea mea de copilas,nu pute-am inchipui nici cum ce s-a intamplat.
Am inceput sa tip,cat ma tinea gura,pana au inceput sa vina oamenii din sat,unul cate unul.
Feliratkozás:
Megjegyzések küldése (Atom)
Nincsenek megjegyzések:
Megjegyzés küldése